"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul." (1 Corinteni 13 : 4-7)
Fain, nu? Si mai fain ar fi daca am sti sa iubim asa. Dar nu stim. Cat dureaza rabdarea noastra? Cat de des ne calcam pe mandrie (indiferent daca am gresit noi sau nu) ? De cate ori nu ne enervam? De cate ori nu reactionam in orice altfel decat ceea ce spune in versetul de mai sus? Mie cel putin mi-ar placea sa pot face cum scrie in verset, mi-ar placea sa pot iubi asa, si totusi, de cele mai multe ori nu-mi iese. Si atunci? Sa fie asta doar un text frumos pe care il citim, ne minunam, il punem in rama si atat? Nu. Pentru ca exista Cineva care ne iubeste asa si vrea sa ne invete si pe noi sa iubim la fel. El deja si-a demonstrat dragostea. Noi trebuie doar sa o primim, si apoi sa iubim mai departe. Atunci cand primesti iubire nu-ti e greu sa iubesti, dar pentru asta, trebuie sa vrei. Dumnezeu nu te obliga sa faci nimic, El asteapta ca tu sa alegi. Si dupa ce tu faci partea ta, ai sa constati ca El deja si-a facut-o pe a Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu